marți, 29 decembrie 2015

taximetrul

în mijlocul burgului
plin ochi de șobolani
și dive luminoase pe pereți
taximetristul
(el)
plângea.
plângea în cârpa arsă
ce-alintă dimineață
ursuzul lui parbriz.

plângea taximetristul

să-i fi murit iubirea
să-i fi-nghețat menirea
ceva era.

dar taximetrul lui
ce-l perpelea în lacrimi
îi număra mari râuri
zeci metri storși din ochi
și suflet.
da
.
contoriza
contoriza căci vorba aia
economia merge
nu sta el taximetrul
să plângă
nea Caisă.

vitrinele străluce
și globurile cresc
mii becuri cad năluce
și babe vechi cerșesc
aceeași atmosferă
aceeași nori cu fulgi
dar în taxiul galben
în lacrimi te afunzi

în mijlocul burgului
plin ochi de șobolani
și dive luminoase pe pereți
taximetristul
(el)
plângea.

ții

ții minte când te-aruncam
spre fericire
și tu-mi spuneai că-s rău
că nu cred în iubire?

acum sunt bine
nu mai cred în nimeni.

duminică, 20 decembrie 2015

realish

azi am zăcut cam toată ziua
m-am scărpinat meticulos
în locuri sensibile și dragi mie
m-am răsfățat c-o cană mare de cacao
și mi-am purtat invidiile prin spațiul vag online
pân' mi-a ajuns de mine
apoi sătul
și săturat peste măsură
(câcat de sensuri și insinuări anoste)
m-am petrecut gândind la tine
și-apoi la funii
țevi de gaz
la capătul de pușcă al șinilor de tren
și iar la tine
la salturi din distanță
la pumni
pastile-ntregi
și iar la tine.
la mici bucăți de carne
la sărbători
la mama, tata și verișori primari
la preoți, cruci și garduri
la lsd și sport
la nasu-mi drept și mare
la mine fiert și mort
și-ntr-un final la tine.

păcat că mint.

Miguel

În altă viață m-ar fi chemat
Miguel
și aș fi fost bandit
- banditul depresiv și rece
cu-o milă mare
peste putințe
ce-ar
fi ucis mii de ființe
doar la nevoie.

Miguel m-ar fi strigat din prima clipă
fără porecle, interjecții sau desconsiderări
de mamă.
banditul rece
cel depresiv și lacom
cel ce iubește pentru-a uita.

Miguel m-ar fi chemat
și nu te mint
(chiar n-aș avea de ce)
Miguel c-un ochi căprui
și celalălt iubindu-te în draci
nesăturat de buza-ți și de-obrazul palid

Miguel m-ar fi chemat și
iar ți-o jur că aș fi fost
la fel cum sunt acum
banditul cel depresiv și rece
cel căruia nu-i tace mintea
cel care politicos răspunde
la crimele-i sărate.
cel ce-ți alungă vina
de lângă vechi păcate
cel ce salută vorba
cel ce-a murit departe

la revedere
semnat
Miguel
cel depresiv și rece.

duminică, 6 decembrie 2015

alină-mă

degetul ăla mic
al tău ce nu mai aparține acestei lumi
sper că-i la locul lui.
sper ca atunci când fi-va ca să mor
ca să mă prăpăpesc și să împrăștii tot ce am
în lacrimile pizdelor ce chipurile m-au iubit
să mă săruți cu el
și să declami ca petru:
habar nu am ce e cu el
și cine fuse.

iar eu ți-oi mulțumi cu vinețeala mea.

miercuri, 2 decembrie 2015

spaimă 53

mă-nspăimânt
și frig îmi e în creieri
când cred că nu-i nimic
să-mi apere putința.
și mă gândesc că nu-s
că-i abur și nici că abur nu-i.
și că în loc de frunze-s cai
și-n loc de scutece ținuturi
și-n loc de pulpe
diavoli
și-n loc de diavoli
dumnezei
iisuși și sânge mort
lipsit de apă și durere. și-n loc de eu
ești tu, dar care tu că tu ești mort
că ce e mort e viu mereu
dar viu în ochii cui că nu-i pământ să țină
ce mi-e dat să văd când știu că eu nu văd
și nu miros. și-n principal un infinit neant
aliniat în coasta-mi și-n pierita minte
ce târâie spre voi spre toți cei ce nu sunteți ce-ați vrea să fiți
măruntaie de gând și șoaptă

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

autobuzul 123

clara
am să-ți scriu niște gânduri
ca cărtărescu.
în autobuzul 123
apa e a doua stare de a fi zilele astea
dar
în autobuzul 123
în ziua aia m-am gândit mult la tine.
(exagerez din nou
nu mult ci doar acolo cât să te ajungă blestemele sughițului)
m-am gândit la tine până l-am văzut pe el
băiatul cu fes ciudat cu toate că băiatul cu fes ciudat
nu are fes ciudat
(ce inepție)
băiatul cu fes ciudat își mușcă buzele
și uite-așa pieliță cu pieliță se devorează
gândindu-se și el la cine știe ce clara de-a lui
și uite-așa respirație cu respirație speră că
ceva bun din toate astea va gusta și el pîna la urmă.
în autobuzul 123 nu era loc de poezie, nici de proză
nici de vreun ac în vreo căruță
pentru că în autobuzul 123...

îi sună telefonul

da! ajung acum și poate niciodată
sunt pe peron, sunt cel cu față mată
și fes ciudat, mai colorat și acru
sunt obosit și tot ce scuip e sacru
e amuzant ce-mi spui 
că n-ai dormit de-o lună
am fes ciudat, dar și o karmă bună.
sunt leu, balanță, rac și gemeni totodată
mă vărs în mintea-ți plată
de fată ordonată.

în autobuzul 123 mi-am petrecut ultimii ani din viață
și ce e mai ciudat că mi-am petrecut ultimii ani din viață
alături de băiatul cu fes ciudat
și negricios la față
în timp ce el
pruncul de el
acolo se născuse.
băiatul ăla care nu fusese niciodată supărat
băiatul ăla ce se recomandă colorat și cu fes ciudat
viitoarei lui Rodica sau Violeta
da
vor trăi copii la infinit
și vor găti borș de sfeclă
și miel de paști
vor trăi o mie de ani veseli
înecându-se și încălzindu-se de
fesul ăla ciudat care i-a unit pe peron
stânga Tineretului.

miercuri, 11 noiembrie 2015

șotron

eu am aruncat piatra la unu
(e drept 
exagerez era pe linia lui unu
dar chiar și-așa la jocul ăsta merge)
tu Clara
ai aruncat la 5
și l-ai făcut complet cap coadă cu tot cu 6-8
în cinci secunde
și printre stâlpi
și printre actori
săreai dar te uitai aievea.
(ce născocire
să joci șotron cu ochii-nchiși)


să fii ferice Clara
și să-l iubești nespus
și pe șotron

bicicleta albastră

să mă iubești
atât a auzit după care și-a încălecat 
bicicleta cea albastră.
culoarea ei preferată era albastru.
deschis.
bicicleta lui era albastră.
inchisă.
asta o va ține minte mereu
ea.
că bicicleta aia a lui era albastră.
el pedala la infinit
el pedala prin ploia lui mai
cum tot el ploua prin pedala lui Mercur
și se jura că nimeni nu-l iubește.
dar ea știa ceva mai mult
îi plăcea foarte mult albastru
și-i plăcea ca doar el să-i sărute ochii
de mână pe față nici nu putea vorba să fie vreodată
dar două buze pe fiecare ochi în parte
la timpul lor
făceau totul. o făceau să știe ceva mai mult
decât știa el.
o făcea să
tacă în loc să-i spună ce trebuia să-i spună
când orice normal i-ar fi spus ce trebuia să-i spună.
ce se spune de obicei când știi ceva mai mult
decât celalalt care are bicicleta albastră.
și doamne cât de mult îți place albastrul ăla
e infinit
el pedalează și urlă
în mintea lui totu-i mărunt
și doar bicicleta asta albastră
îl face să se simtă mai bine
îl duce departe

gând 342

pas cu pas
lopată cu lopată
privire cu privire
noi ne-am lăsat iar baltă.

vineri, 6 noiembrie 2015

sunt

observ
citindu-mi dungile din palme
că n-am să fiu nicicând intelectual.
știu doar vreo sută douăștrei de-alăturări
de litere și spații
și doar atât.
știu să adun
să scald
și să înmulțesc emoții
dar de-mpărțit
m-am poticnit mereu.
sunt prințul mamelor ce se visează doamne
sunt tot ce sunt și sunt chiar foarte rău
sunt un urât urât de propriile-i spume.
sunt ce-i mai rău lăsat de Dumnezeu.
sunt doar așa
invidios și hâtru
că nu iubesc ca alții cum ei iubesc de zor



sunt cel mai slab poet
dar gras peste măsură
cu rimă veche seacă
ce sun-a-secătură

plec

pereților ce-mi strâng ființa
le spun  că m-am predat
sunt liberi să-mi corupă mintea
și să-mbrace-n alb
să mă întindă-n pod la soare
în fum și în rugină
și-apoi să fiu de tot uitat
de vânt și de lumină.

luni, 19 octombrie 2015

între noi

între noi totul e mov
și anxios
și depresiv
și cvasi libero stângist
căci între noi sunt numai eu

marți, 15 septembrie 2015

joc 32

hai să jucăm un joc


eu-am să te mușc ușor de pleoapă
și tu să-mi spui că vrei
să mușc din ce în ce mai tare
eu am să mușc
dar am să și înghit
și uite-așa obraz
cu pulpă
și buza friptă
tălpile
și pieptul vor fi de drept
mâncate.
voi fi un canibal
voi fi fiind departe
tu tine-n gânduri
cu tine doar
de-adâncul meu știută.

reflex(i)e

adesea m-am întrebat
(între cei doi ochi ai mei)
dacă iubirea are picioare scurte
sau de câte 
(Doamne iartă-mă)
ori ar merge ea la apă 
de s-ar crăpa în patru
ca buturuga mică.
pen' că
gândesc 
(și nu mereu sau des, ci chiar răruț)
că-i greu să tot transpiri săruturi
sau sfâșieri de carne.
cât
(Doamne iartă-mă)
s-o ducă și pe ea Pământul
cât s-o mai țină 
sufletele-n priză
cât s-o mai suportăm
să ne distrugă-n pripă.

dar nu-mi răspund.
mă cert așa
în creieri și crâșneli
și-apoi
m-arunc din nou în paturi
s-o simt ca-n mii de veacuri.

elogiemie

oamenii-mi plâng
că am din ce în ce mai multe riduri
că-s ochii duși
lipiți de ceafă
că burta-mi bate peste barbă
că păr nu am
(deși-i destul)
că scuip amar
când merg pe drum
că sunt mai rău
că dorm mai mult
că nu mai vreau să mă sărut
că-n general sunt tot schimbat
că sunt un fraier obsedat
de bătrânețe 
și de moarte.

așa o fi.
poate chiar e

duminică, 6 septembrie 2015

circulator

dacă ar fi să numesc o
ultimă minune a lumii
ar fi sistemul circulator al Clarei.

sunt unul din puținii ce știu de el
(deci va trebui să mă credeți pe cuvânt)
e-un carusel
subțire și-extrem de aproape de limita
decenței  dar totodată
 naiv de pudic și candid.
e un sistem cum nu posedă nimeni pe-acest pământ
cu bolți de stele și emoții
cu monumente din povești
cu râvne calde
și fantasme vii.

Clara nu știe
n-a aflat de el.
de-ar ști ar fi mai restrictivă
și-atunci însăilarea de firi albastrele
și-ar boicota parcursul
și frumusețea vastă.

încă mă plimb pe-acolo
și ea habar nu are.
mă plimb
și-n nesimțirea mea
îl savurez
ca ultimul vampir.
ca ultima lichea
ce n-a iubit destul





sâmbătă, 5 septembrie 2015

tânc

țâncul acela de femeie
cu sânii potriviți
emană ceață
cu orice răsuflare. nu-i chip
să dai napoi
că pune mâna-n ceafa ta
te-nvârte-n cercuri mari pătrate
de minim patru ori
și-ți face vânt subtil
de pici cu nasu-n garduri.
și-acolo cum te afli
ea te întreabă
(așa în treacăt, nah)
ce-ai?!
(și-ți reproșează ludic)
că ești chiar neserios
nebun netrebnic
și că nu-ți pasă
de soarta lumii
si-a ei mai implicit.

soluții
detergenți și prafuri să te spele
n-ai să găsești
nici hărți, legende sau ghiduri
să te-ndrume
așteaptă iar
să-ți spun dar
pe nume.

despre poezia contemporană

băteam la snițelul de pui
când le explicam muritorilor
care e treaba cu poezia contemporană.
că pui puțin din asta
că bați puțin acolo
că te mai uiți pe geam
și iaca sentimentul
prăjit cu ou 
și toate cele.

niște cretini poeții aștia Clara
noroc că m-am scăpat
ca prin minune și de asta.
niște cretini
ce cred că sunt bolnavi de versuri
dar ei nu știu cum e să fii 
bolnav de tine.

vineri, 4 septembrie 2015

cine sunt clara

clara sunt eu
am înțeles ce-mi tot
hălăduia tânăra creață
în fața semaforului din grozăvești.
clara sunt eu
sunt fire moi de gânduri frânte
sunt jumătăți de R-uri mute
sunt sânii ei
buricul surd
clara sunt eu
și în pământ.

clara sunt eu
sunt unicul hotar spre alt de mine.

joi, 3 septembrie 2015

telefonul clarei

nu stiu de-i vorba de număr
sau de stare
dar telefonul clarei are ceva
e un orgasm întreg să-l știu cum sună
ceva divin
și necurat la mijloc.
nu știu de-i fizica de vină
sau stelele întregi din atmosferă
dar galeșa-i ureche ce-l atinge
mă amăgește
și-mi ațâță oful.

nu-s obsedat
nu am carențe-n minte
trăiesc acum aici mereu
dar telefonul ăla
când îi sună
mi-atrage pieptu-n mrejele-i de zeu.

renunță dar la el
te rog
aruncă-l bine
să uit cum sună
diavol blestemat
să uit de undele-i
de ton și de lumină
să uit de-aridul 
drac de aparat

miercuri, 2 septembrie 2015

Clarei

pielea Clarei e ceva 
ce numai Clara are.
(și e firesc)
cu toate astea
dumneaei
copil ambițios și falnic
n-a vrut nicicând 
să-și laude pricina
ce m-a făcut să țopăi
și să-mi ascund iar vina.

n-a zis în gura mare
(deși fu indicat)
că pielea ei cea albă
mă bagă în păcat

n-a fost onestă, lume
n-a zis să plec 'napoi
să-mi mușc din mâna-mi singur
și să respir gunoi

n-a vrut să tacă-n pripă
și-n mintea-i a vorbit
chemându-mă zadarnic
de unde m-am găsit

și-acum
când pielea ta ți-ai luat-o
cum să respir
bă, Claro
nebuno
obsedato
ce-ți ții pielea departe

marți, 1 septembrie 2015

clara

transpir
și-acum 
ca și atunci când
alergam ca vodka
prin mintea-ți răsfățată
n-aveai machiaj
n-aveai nimic din ce-mi vorbeai odată.

erai o simplă tu
erai o simplă fată.

luni, 31 august 2015

clara

în fiecare vara
clara
(căci despre ea vorbim)
visa.
cânta, dansa și
săvârșea tot felu-de-acareturi
ce fetele posedă.
nimic special
căci clara nu-i chiar deloc specială
(așa se vrea, se ține tare
și-și frânge tremuratul
din cap până-n picioare.)
dar într-o vară
(ce clar o ține minte)
clara s-a fript
de soare.

și dinte pentru dinte
cârlionțatul suflet
s-a hotărât subit
că vara-i iad de-acuma.
adio răsărit

e de-nțeles.

joi, 27 august 2015

cap ou pas cap

de ceva timp încoace
îmi pierd capul din ce în ce mai des.
se-ntâmplă să treacă și două, trei zile
să nu mi-l văd
și să mai uit de el.
dar 
(trebuie să recunosc)
e un cap cuminte
nu fuge de unde-l pierd,
nu ocupă mult spațiu
nu zbiară,
nu scuipă
și-n nici un caz 
nu-mi reproșează 
distanța asta dintre noi.
a înțeles -
ne e bine împreună, 
dar am și eu viața mea.
nu pot să fiu mereu cu el.
capul meu știe singur
că nu o fac intenționat
îl pierd pur și simplu 
din vari motive
(cum s-ar exprima mai marile capete luminate)
când e să-l pierd
preferă patul, perna
și pielea de femeie
și nu neapărat în ordinea asta.
nici băutura nu-l deranjează
de fapt
am observat
(că-n afară de dureri răzlețe)
băutura îi priește.
un singur defect are capul meu
nu-i conectat la inimă.






vineri, 21 august 2015

prăpastie

femeii
la marginea prăpastiei
să nu îi spui nici
pâs
ea știe chiar și acolo
că de-ar muri
ar fi din vina ta
căci ai tăcut.

în copac

nu
tigru chiar n-ș putea să fiu în veci
nici leu
nici leopard
nici urs
nimic din toate cele
ce-ar domina pădurea
ce-ar domina femeia.

cred c-aș putea să fiu
nebunul huhurez
din vârful nucului bătrân.

am locuit

am locuit la casă
acolo de cum îmi deschideam
orbita de sub pleoape vedeam păduri
vedeam copaci
și turle mii de noi palate
cetăți, iluzii, furtuni
și vise fermecate
acum eu stau la bloc
e-o diferență crasă
cum nu-mi deschid orbita
ci-mi fac urechea plasă.


om

ce oază
e și omul
fertil și sec
ce-alungă zilele la spate
crezând că se va naște
o, altă lume!
ce loază
e și omul
un animal ciudat
ce-i doar un animal din multe mii
de milioane dispărute
ce sol e omul
căci din pământ se crede
și-n el că se va-ntoarce
ce om
e omul
ce nu se știe
ci doar se crede

intro 235

stau 
în fața hăului din mine
și mă gândesc cum aș putea 
să mișc ceva în lume
(cum aș putea să mă mai mișc)
constat
că-n afară de cuvintele astea seci 
ce-mi ies prin unghii
nu sunt nimic
sau sunt nimic
ce comedie.
adio păr
adio ochi
adio tot.
tot stau.

  

luni, 27 iulie 2015

joc

ți-e sânu' ascuns
de coasta-mi cea frântă
simt zâmbetul porilor ce
joacă a nuntă
te prind
strâns de unghii
tâșnesc stropi de vin
la coapsa-ți cea dalbă
eternu-ți-nchin
și mușc fir cu fir
rămâi os și pară
nu știu
fericire
ce-i dată să doară




poezie ciclică

ai spus că mă suni
da' n-ai sunat
ce promisiune de căcat.

cactusu

cactusu
din fundul curții
plantat fudul din fragedă pruncie
se bate-n pieptul gri țepos
că miere râuri va lăsa din flori să-i curgă.
și că-ntr-o seară caldă
de luni spre marți
va fi peren
prezent onest și cald
și palid de iubire.


dar nu-i așa.

joi, 23 iulie 2015

judecător suprem

în viața mare
publică:
verdict ct ct
eu însumi
judecător de stări concluzii
și dansuri calculate am să condamn
pe cel ce luntrea își aduce spre malu-adrenalinei
și-am să-l supun la boală grea:
să-i cadă mintea-n plopi și-auzu-n rândunele
să-i zboare starea-nfulgi și doru-n
brebenele.

miercuri, 22 iulie 2015

păem

doua secunde
si fredonez:
ii spun urechi-ti sa m-asculte:
papusa, universul nu exista
ma pis pe el
si pe toate zodiile tale
vrei nu vrei
intr-o zi un nenorocit iti fura tineretea
si vorba aia
te-ai dus pe
stop.
pe pula zici?
ziceam
da n-ascultai
te-ai dus fara s-asculti
si te-ai gandit la ce
la maritis
familie
copii
eroi
doua secunde si fredonez:
atinge-ma!
alunga-ma!
dispari ca timpul trece si nu-i destula apa
sunt totusi doi litri nenorociti pe zi
alunga-ma!
incep sa te fumez
sa te rumeg
sa mi te-adus aminte
alunga-ma
sunt
propria-mi
măsea.
de minte...


vara

balta
are pește
pește are baltă
câți vise plutește
spre o altă barcă
norul viu lucesc
nu
plouă de ieri
barca plat se-afundă
spre atâtea veri

și prin lut cum scaldă
strop pe strop din mop
barca rupe maluri
dincolo mă-not.

joi, 9 iulie 2015

visul visat

aseară
m-am visat visând
eram un melc
și-avem cele mai vii șosete.
cu fiecare dâră ce-alungam spre spate
(prin ruptele călcăie)
îmi mai creștea un corn
pe unicorn
și-n miezul zilei ce-atingeam dormind
visam
că unicornul ce-l aveam căznit de inimă și scalp
era un corn cam plin de coarne.
nu alerga
nu blestema
nu rumega
nu, el, nimic
doar respira prin mii de coarne
prin mine
ce visam visând.

sâmbătă, 27 iunie 2015

povață

călare pe sus
călare pe jos
oriunde există
un făt curajos.
(cu multe izmene)

problema-i de cal
de dalbul caval
căci fără de el
nu ai nici poveste
nici casă
nici zestre
nici mari vii regate
ursite palate.




sâmbătă, 30 mai 2015

spre supunere



nu cred că ai buric
cred doar c-ai fost dintotdeauna







în-adâncul meu
.

somn 1

dormim
și din picioare dăm
ne dăm 
de gol, de cerul minții
de roiul frunții
de spartul curții
și când aproape ne trezim
murim.
amin.

vineri, 1 mai 2015

tuc

un tuc
(nervos nevoie mare)
futea o vreme
și-nc-o vreme
rima
pân'
s-a găsit o tucă bleagă
că-i dezarmează
cucu' 
mima.

marți, 28 aprilie 2015

măslina

sunt chiar măslina din borcan
cea ultimă
ce-și rupe gândul
să cadă-n gol
pe goliciunea-ți
ani de-a rându'

marți, 21 aprilie 2015

cățărare

verde stop
ne-am cățărat pe garduri vina
și-acolo stăm la adăpost
de telefoane
și balcoane
și cărămizi fierte-n compot.
și cugetăm
și dezarmăm
și răstignim
eoi suspuși
și plângem fals cu râs fantastic
tot proclamându-ne iisuși.
și îi scuipăm pe toți pe fețe
pe frunți
și-n creștete de iuzi
că-i verde stop în cap
și-n inimi
că-i verde stop
printre minuni

duminică, 19 aprilie 2015

invidia

e drept.
îmi place extrem de super mult
șoseta ruptă.
călcâie, dejte sau chiar de tot
șoseta ruptă
îmi spune zilnic
că mai pot
să-ndur
ce altora datu-le-a fost
să aibă.

sâmbătă, 18 aprilie 2015

mă picură
și-mi zgudur toți rărunchii
de spaima c-ar putea să nu mai fie
mă picură
și mic mă fac
cum n-am mai fost
și cum n-am să mai fiu
de m-ar mai picură
la fel
mă picură
și zborul ce mi-a fost dat
s-aud în timpul somnului
de veci
îmi curmă orice vis spre mâine
mă picură
și-s plin de picuri
mă picură și-s plin
de micuri
mă picură
doar cu nimicuri.

duminică, 12 aprilie 2015

preș

nu.
femeile n-au duh
și duh nu sunt
cel mult covor persan
(cam scump ce-i drept)
ce-l zboară pe Aladin
în nopțile târzii cu lună spartă.
dar chiar și-așa melancolii textile
femeile au tot.
căci amețitul chiloțar
n-ar învăța nicicând că-n zbor
pretențiile-s jos
și sus doar rugămințile-i se zbat
de-ajunge mort, strivit pe-asfalt!

duminică, 5 aprilie 2015

poezia vers care a purces

e plin de ceruri norul minţii mele.



marin(unalterego)



de te-aș vedea pe punte-n
capăt
la margine de zâmbet tâmp
mi-aș sparge pieptul
între valuri
și preș aș fi pe
friptu-ți dâmb.

copacii

copacii
cu frunțile lor late
și măruntaie șchioape
sărbătoresc tacit căderea în păcat
mecanic
își întind cu toții
(și n-ar lipsi niciunul)
ofrandele lor fructe
ca generații
mii
prin alte generații
să pice-n alungare
și-așa devine primăvara ceva grotesc
ne răstingnim an de an
ne scuipăm sufletele de clopote
ne bem oțetul sfânt
ne futem pe el mir
și sperăm 
la viața de apoi

ce blasfemie!


duminică, 8 martie 2015

din toate cururile mari

din toate cururile mari
pe care le-am urât
(fie-ntre noi)
tu ai ajuns măreț, semeț
chiar unul
lăudăros și falnic și casnic
pur de-a dreptul
jur, mi-ai distrus ideea
că tu ești occidentul
vedeam în tine lumea
și-ntregul univers
vedeam subita modă 
prin înțepatu-ți mers
dar ce-ai făcut cu tine
și cum te-ai blestemat...
arunc acuma-ți vina
pe propriul tău barbăt
că ori nu te-a scutit de leneșe mișcari
ori trupu-ți n-a iubit prin sacadate zări
și ai ajuns la ora la care îți vorbesc
să fii un cur cam veșted
și tare nătăfleț.





duminică, 1 martie 2015

suflu

suflu
(de-o vreme încoace)
și-n iaurt
și-n tot ce prind
căci arde-n jur
ceva imens
și-i vechi mirosul de pucioasă.
suflu și-n vânt
și-n van
 și-n lung
și-n lat
de mă usuc treptat
treptat în trepte
la treapta rece a propriului eu
suflu de mă usuc
ca sârma prinsă-n haine
la agățat de zmeu
suflu din mine-n tine
suflu banal
că-i greu.

miercuri, 25 februarie 2015

cam tot.

să știi că stai pe nervii mei.
și tip la tine surd
și mor
că-mi plac și balele-ți
de dor
și gura ta pe visul meu
și seva ta de pe mileu
și sfârcul tău din coasta mea
și vocea ta
din vocea mea
și totul tău cu roz cu tot
și somn
și cearta
din chilot.

marți, 24 februarie 2015

cuget

cugetul
ne scapă
de tot ce n-am avut
sau am avut
vreodată
dar de-ți încalecă simțirea
e jalea jălilor
că-ți moare oftica de ciudă
și frenezia de nisipuri mișcătoare.

duminică, 22 februarie 2015

o pana, doua.

mă umflu-n pene plin de tine
de-n jur sunt ploi și fulgi
și fire
ce leagă-n gânduri curcubee
explozii verzi
si-adorm
femeie
pe orizonturi greu 'cercate
de sfinți supuși sub vechi păcate.

luni, 12 ianuarie 2015

paraboala

eu nu te laic
când nu mă laic
căci laic cu laic
nu face rai
ci doar pe creier un mic scai.

vineri, 2 ianuarie 2015

carne

așa cum beau din ceai
doar că se bea
și furcile le-nfing
în cărnuri doar că se-nfing.
și tai din ele (macra brută)
fâșii de roșu crud
și-mbuc
așa
și lumea evoluează.