luni, 18 aprilie 2016

gând 143

legați cu pietre 
de cavou în soare luciu
lâncezind
ne pierdem firea prin istorii
ce au finalul pe pământ
ne prindem gândul de orice
și-aiurea ascultăm prin minți
nebuna vină ce ne poartă 
iubiții noștri dragi părinți
și când te simți ceva mai breaz
plutind ca puntea legănat
uităm de ce-am avut pe suflet
mințim și credem în păcat
și mai apoi negăm orice
cum că n-avem idei și sfinți
ci singuri le-am făcut pe toate
mușcând din ceruri cu mari dinți
și în final când pierzi din creștet
busola ce te-a strâns de lume
când nu mai știi nici cine ești
când sufletul respiră glume
te zbați spre ce căci nici nu știi
să fii al tău sau să devii uitarea însăși
dumnezeu
emoții
gând
de azi spre ieri

de ce mi-au prins de gât un cap
acești nebuni
fără palat?