taximetrul

în mijlocul burgului
plin ochi de șobolani
și dive luminoase pe pereți
taximetristul
(el)
plângea.
plângea în cârpa arsă
ce-alintă dimineață
ursuzul lui parbriz.

plângea taximetristul

să-i fi murit iubirea
să-i fi-nghețat menirea
ceva era.

dar taximetrul lui
ce-l perpelea în lacrimi
îi număra mari râuri
zeci metri storși din ochi
și suflet.
da
.
contoriza
contoriza căci vorba aia
economia merge
nu sta el taximetrul
să plângă
nea Caisă.

vitrinele străluce
și globurile cresc
mii becuri cad năluce
și babe vechi cerșesc
aceeași atmosferă
aceeași nori cu fulgi
dar în taxiul galben
în lacrimi te afunzi

în mijlocul burgului
plin ochi de șobolani
și dive luminoase pe pereți
taximetristul
(el)
plângea.

ții

ții minte când te-aruncam
spre fericire
și tu-mi spuneai că-s rău
că nu cred în iubire?

acum sunt bine
nu mai cred în nimeni.

realish

azi am zăcut cam toată ziua

m-am scărpinat meticulos

în locuri sensibile și dragi mie

m-am răsfățat c-o cană mare de cacao

și mi-am purtat invidiile prin spațiul vag online

pân' mi-a ajuns de mine

apoi sătul

și săturat peste măsură

(câcat de sensuri și insinuări anoste)

m-am petrecut gândind la tine

și-apoi la funii

țevi de gaz

la capătul de pușcă al șinilor de tren

și iar la tine

la salturi din distanță

la pumni
pastile-ntregi

și iar la tine.
la mici bucăți de carne
la sărbători
la mama, tata și verișori primari
la preoți, cruci și garduri
la lsd și sport
la nasu-mi drept și mare
la mine fiert și mort
și-ntr-un final la tine.

păcat că mint.

Miguel

În altă viață m-ar fi chemat
Miguel
și aș fi fost bandit
- banditul depresiv și rece
cu-o milă mare
peste putințe
ce-ar
fi ucis mii de ființe
doar la nevoie.

Miguel m-ar fi strigat din prima clipă
fără porecle, interjecții sau desconsiderări
de mamă.
banditul rece
cel depresiv și lacom
cel ce iubește pentru-a uita.

Miguel m-ar fi chemat
și nu te mint
(chiar n-aș avea de ce)
Miguel c-un ochi căprui
și celalălt iubindu-te în draci
nesăturat de buza-ți și de-obrazul palid

Miguel m-ar fi chemat și
iar ți-o jur că aș fi fost
la fel cum sunt acum
banditul cel depresiv și rece
cel căruia nu-i tace mintea
cel care politicos răspunde
la crimele-i sărate.
cel ce-ți alungă vina
de lângă vechi păcate
cel ce salută vorba
cel ce-a murit departe

la revedere
semnat
Miguel
cel depresiv și rece.

alină-mă

degetul ăla mic

al tău ce nu mai aparține acestei lumi

sper că-i la locul lui.

sper ca atunci când fi-va ca să mor

ca să mă prăpăpesc și să împrăștii tot ce am

în lacrimile pizdelor ce chipurile m-au iubit

să mă săruți cu el

și să declami ca petru:

habar nu am ce e cu el

și cine fuse.

iar eu ți-oi mulțumi cu vinețeala mea.

spaimă 53

mă-nspăimânt
și frig îmi e în creieri
când cred că nu-i nimic
să-mi apere putința.
și mă gândesc că nu-s
că-i abur și nici că abur nu-i.
și că în loc de frunze-s cai
și-n loc de scutece ținuturi
și-n loc de pulpe
diavoli
și-n loc de diavoli
dumnezei
iisuși și sânge mort
lipsit de apă și durere. și-n loc de eu
ești tu, dar care tu că tu ești mort
că ce e mort e viu mereu
dar viu în ochii cui că nu-i pământ să țină
ce mi-e dat să văd când știu că eu nu văd
și nu miros. și-n principal un infinit neant
aliniat în coasta-mi și-n pierita minte
ce târâie spre voi spre toți cei ce nu sunteți ce-ați vrea să fiți
măruntaie de gând și șoaptă