marți, 15 septembrie 2015

joc 32

hai să jucăm un joc


eu-am să te mușc ușor de pleoapă
și tu să-mi spui că vrei
să mușc din ce în ce mai tare
eu am să mușc
dar am să și înghit
și uite-așa obraz
cu pulpă
și buza friptă
tălpile
și pieptul vor fi de drept
mâncate.
voi fi un canibal
voi fi fiind departe
tu tine-n gânduri
cu tine doar
de-adâncul meu știută.

reflex(i)e

adesea m-am întrebat
(între cei doi ochi ai mei)
dacă iubirea are picioare scurte
sau de câte 
(Doamne iartă-mă)
ori ar merge ea la apă 
de s-ar crăpa în patru
ca buturuga mică.
pen' că
gândesc 
(și nu mereu sau des, ci chiar răruț)
că-i greu să tot transpiri săruturi
sau sfâșieri de carne.
cât
(Doamne iartă-mă)
s-o ducă și pe ea Pământul
cât s-o mai țină 
sufletele-n priză
cât s-o mai suportăm
să ne distrugă-n pripă.

dar nu-mi răspund.
mă cert așa
în creieri și crâșneli
și-apoi
m-arunc din nou în paturi
s-o simt ca-n mii de veacuri.

elogiemie

oamenii-mi plâng
că am din ce în ce mai multe riduri
că-s ochii duși
lipiți de ceafă
că burta-mi bate peste barbă
că păr nu am
(deși-i destul)
că scuip amar
când merg pe drum
că sunt mai rău
că dorm mai mult
că nu mai vreau să mă sărut
că-n general sunt tot schimbat
că sunt un fraier obsedat
de bătrânețe 
și de moarte.

așa o fi.
poate chiar e

duminică, 6 septembrie 2015

circulator

dacă ar fi să numesc o
ultimă minune a lumii
ar fi sistemul circulator al Clarei.

sunt unul din puținii ce știu de el
(deci va trebui să mă credeți pe cuvânt)
e-un carusel
subțire și-extrem de aproape de limita
decenței  dar totodată
 naiv de pudic și candid.
e un sistem cum nu posedă nimeni pe-acest pământ
cu bolți de stele și emoții
cu monumente din povești
cu râvne calde
și fantasme vii.

Clara nu știe
n-a aflat de el.
de-ar ști ar fi mai restrictivă
și-atunci însăilarea de firi albastrele
și-ar boicota parcursul
și frumusețea vastă.

încă mă plimb pe-acolo
și ea habar nu are.
mă plimb
și-n nesimțirea mea
îl savurez
ca ultimul vampir.
ca ultima lichea
ce n-a iubit destul





sâmbătă, 5 septembrie 2015

tânc

țâncul acela de femeie
cu sânii potriviți
emană ceață
cu orice răsuflare. nu-i chip
să dai napoi
că pune mâna-n ceafa ta
te-nvârte-n cercuri mari pătrate
de minim patru ori
și-ți face vânt subtil
de pici cu nasu-n garduri.
și-acolo cum te afli
ea te întreabă
(așa în treacăt, nah)
ce-ai?!
(și-ți reproșează ludic)
că ești chiar neserios
nebun netrebnic
și că nu-ți pasă
de soarta lumii
si-a ei mai implicit.

soluții
detergenți și prafuri să te spele
n-ai să găsești
nici hărți, legende sau ghiduri
să te-ndrume
așteaptă iar
să-ți spun dar
pe nume.

despre poezia contemporană

băteam la snițelul de pui
când le explicam muritorilor
care e treaba cu poezia contemporană.
că pui puțin din asta
că bați puțin acolo
că te mai uiți pe geam
și iaca sentimentul
prăjit cu ou 
și toate cele.

niște cretini poeții aștia Clara
noroc că m-am scăpat
ca prin minune și de asta.
niște cretini
ce cred că sunt bolnavi de versuri
dar ei nu știu cum e să fii 
bolnav de tine.

vineri, 4 septembrie 2015

cine sunt clara

clara sunt eu
am înțeles ce-mi tot
hălăduia tânăra creață
în fața semaforului din grozăvești.
clara sunt eu
sunt fire moi de gânduri frânte
sunt jumătăți de R-uri mute
sunt sânii ei
buricul surd
clara sunt eu
și în pământ.

clara sunt eu
sunt unicul hotar spre alt de mine.

joi, 3 septembrie 2015

telefonul clarei

nu stiu de-i vorba de număr
sau de stare
dar telefonul clarei are ceva
e un orgasm întreg să-l știu cum sună
ceva divin
și necurat la mijloc.
nu știu de-i fizica de vină
sau stelele întregi din atmosferă
dar galeșa-i ureche ce-l atinge
mă amăgește
și-mi ațâță oful.

nu-s obsedat
nu am carențe-n minte
trăiesc acum aici mereu
dar telefonul ăla
când îi sună
mi-atrage pieptu-n mrejele-i de zeu.

renunță dar la el
te rog
aruncă-l bine
să uit cum sună
diavol blestemat
să uit de undele-i
de ton și de lumină
să uit de-aridul 
drac de aparat

miercuri, 2 septembrie 2015

Clarei

pielea Clarei e ceva 
ce numai Clara are.
(și e firesc)
cu toate astea
dumneaei
copil ambițios și falnic
n-a vrut nicicând 
să-și laude pricina
ce m-a făcut să țopăi
și să-mi ascund iar vina.

n-a zis în gura mare
(deși fu indicat)
că pielea ei cea albă
mă bagă în păcat

n-a fost onestă, lume
n-a zis să plec 'napoi
să-mi mușc din mâna-mi singur
și să respir gunoi

n-a vrut să tacă-n pripă
și-n mintea-i a vorbit
chemându-mă zadarnic
de unde m-am găsit

și-acum
când pielea ta ți-ai luat-o
cum să respir
bă, Claro
nebuno
obsedato
ce-ți ții pielea departe

marți, 1 septembrie 2015

clara

transpir
și-acum 
ca și atunci când
alergam ca vodka
prin mintea-ți răsfățată
n-aveai machiaj
n-aveai nimic din ce-mi vorbeai odată.

erai o simplă tu
erai o simplă fată.