sine suicid

mi se părea deunăzi că
nu mai găsesc variante prin care
aș putea renunța. și-am început să citesc.
am crezut că citind din ce în ce mai mult, voi muri
din ce în ce mai repede. eroare, păpușă. cu fiecare
citire, cu atât mai multă spaimă și mai puțin
sfârșit. apoi m-am gândit că dacă o să atrag
blesteme și lacrimi asupra mea, cândva
undeva rapid voi fi înecat în ură și disperare.
eroare, păpușă, din nou. doar deltă în jurul meu.
trebuie să fi fost tâmpit să fi amânat atât de mult timp
pierdutul în numele inovației. dar într-o zi
pe când adunam praf din fața porții cu numărul patrușapte
și-l lăsat să pice-n vântul inexistent de august
porumbelul zburător sau mai exact înaripata aia obosită
care s-a căcat pe mine cu tot ce e mai bun în lumea asta
mi-a arătat calea. calea aia. nu te joci.
calea, păpușă, e să nu faci nimic. să nu aștepți, să nu te chinui, nici măcar să nu
te gândești, pentru că așa te pierzi mult mai repede.
mori doar fiind. cool, păpușă, nu?

eu nu sunt heracle

eu n-as fi putut să fiu heracle.
mă îmbăt destul de greu de la orice.
heracle, nu. heracle avea credință și puterea
de a mușca din frică. heracle știa că fusese
hazardul tatălui prin violul cu care i-a mângâiat
obrazul mamei sale. heracle știa asta, dar se bucura
destul de mult să trăiască și să depășească
ca un adevărat erou de jocuri video
caznele care-i erau hărăzite.
vivat heracle și muie mie
mi se pare abordarea cea mai plăcută din câte există

neverwantittolive

ascult o melodie de mai multe ori
dar am fost atât de slab la limbi
străine în viața asta
că tot ce transmite cântărețul
printre trosnete de lemne arse
pare pentru mine singurul din lumea mea
un murmur tâmpit și-un plâns
chinuit și pe jumătate fals.
ce-i drept nici n-am răbdare.
aș vrea să dorm, dar sunt sigur că tu
nu înțelegi asta. nu te condamn. fiecare
în sinea lui e absorbit de el și de durerile care
par capitale. durerile nu sunt capitale. nu sunt capitale
nu pentru că așa spun eu lânga latte-ul ăsta
contrafăcut, ci pentru că sigur, sigur, în sinea ta
ai simțit și tu la un moment dat că timpul
și pizda mamii noastre le șterge pe toate.
așa a fost de când a apărut celula și-așa va fi
atât timp cât voi fi în ea închisă.

când nu va mai fi timp

am să mor tânăr
de tânăr de prea multă bătrânețe
și la cinstirea paharului de vin în
numele a tot ce aș fi putut fi sau
deveni pentru fiecare din cei ce
vor ține piciorul cu două dejte jegoase de
cioco albă și neagră de pe coliva
colibei plânselui mamei
se vor cânta cântece de vitejie și speranță
că nimic nu e atât de roz bonbon.
și-atunci cu un gest de gimnast exarcebat de
sub dominația antrenorului cu mustață
în mormântul urnei cenușei puține
mă voi învârti și voi scuipa a pagubă.
"voi să nu beți vin până nu veți fi plătit pe el"