miercuri, 11 noiembrie 2015

șotron

eu am aruncat piatra la unu
(e drept 
exagerez era pe linia lui unu
dar chiar și-așa la jocul ăsta merge)
tu Clara
ai aruncat la 5
și l-ai făcut complet cap coadă cu tot cu 6-8
în cinci secunde
și printre stâlpi
și printre actori
săreai dar te uitai aievea.
(ce născocire
să joci șotron cu ochii-nchiși)


să fii ferice Clara
și să-l iubești nespus
și pe șotron

bicicleta albastră

să mă iubești
atât a auzit după care și-a încălecat 
bicicleta cea albastră.
culoarea ei preferată era albastru.
deschis.
bicicleta lui era albastră.
inchisă.
asta o va ține minte mereu
ea.
că bicicleta aia a lui era albastră.
el pedala la infinit
el pedala prin ploia lui mai
cum tot el ploua prin pedala lui Mercur
și se jura că nimeni nu-l iubește.
dar ea știa ceva mai mult
îi plăcea foarte mult albastru
și-i plăcea ca doar el să-i sărute ochii
de mână pe față nici nu putea vorba să fie vreodată
dar două buze pe fiecare ochi în parte
la timpul lor
făceau totul. o făceau să știe ceva mai mult
decât știa el.
o făcea să
tacă în loc să-i spună ce trebuia să-i spună
când orice normal i-ar fi spus ce trebuia să-i spună.
ce se spune de obicei când știi ceva mai mult
decât celalalt care are bicicleta albastră.
și doamne cât de mult îți place albastrul ăla
e infinit
el pedalează și urlă
în mintea lui totu-i mărunt
și doar bicicleta asta albastră
îl face să se simtă mai bine
îl duce departe

gând 342

pas cu pas
lopată cu lopată
privire cu privire
noi ne-am lăsat iar baltă.