duminică, 5 aprilie 2015

poezia vers care a purces

e plin de ceruri norul minţii mele.



marin(unalterego)



de te-aș vedea pe punte-n
capăt
la margine de zâmbet tâmp
mi-aș sparge pieptul
între valuri
și preș aș fi pe
friptu-ți dâmb.

copacii

copacii
cu frunțile lor late
și măruntaie șchioape
sărbătoresc tacit căderea în păcat
mecanic
își întind cu toții
(și n-ar lipsi niciunul)
ofrandele lor fructe
ca generații
mii
prin alte generații
să pice-n alungare
și-așa devine primăvara ceva grotesc
ne răstingnim an de an
ne scuipăm sufletele de clopote
ne bem oțetul sfânt
ne futem pe el mir
și sperăm 
la viața de apoi

ce blasfemie!