luni, 22 august 2016

sine suicid

băuse ultima gură
din ceea
ce unele femei
cu iz de hamei
consideră cotor
sau cotoraș
(depinde de cât de
supărate
pe viață ne sunt)

și-apoi se-necă.

începu cu viteză
uriașă și plată ca
focul de vată să ardă
să-nghită tot izu-i din zori

să fiu mai exact
își prinse ființa
prin ochii și gura
imensului pumn
de otravă.





duminică, 21 august 2016

meta sine suicid

Aici în corpul ăsta a plouat prea mult a plouat
într-o mulțime de infinități de jumătați de măsură
de scăpătări de fiecare eu întâlnit în fiecare îmbrățișare
de-a voastră de-a dumneavoastră aici în jungla asta care
se cheamă frică frică de voi de mine frică de frică frică de carne
de ieri și azi de tot ce va să vie fie vrie aici
îmi voi găsi și regăsi finitul.

luni, 15 august 2016

sine suicid

trebuia să se culce.
să adoarmă.
să doarmă vecii
să-și doarmă tot dorul
și larma din frunte
să-și doarmă șarmantic
tot spectrul lăuntric.

dar nu.
atunci chiar pe loc
simți că azi nu se mai putea.
să se odihnească
cum se odihnea

azi după ce
lăsase și ultimele
două picături de sine
în poala celei
ce-l prindea de mână
de ceafă și izmene
cu gesturi calculate
din bolțile căzute
azi e ziua.

și dacă e ziua
nu are cum să fie noapte.
deci fără somn.

a dat drumul la gaz
a scuipat de două ori
în sân(al lui)
cu scânteiri de cămin studențesc
și crețe atotștiutoare
și-n alte două secunde
întregul bulevard
al artelor transcenTALE
erau pictate în sufletu-i
albastru
căci mai mereu era
un pic carmin la interior
dar blu intens-marin din cale-afară.

nisip

m-a prins de umăr
și mi-a zis
hei piticule
tu ai mai văzut
în ultima vreme
de când o arzi prin orașul ăsta
nisip? nisip din ăla fin
din ăla de te-adoarme
când pui capul pe perna
indiferent dacă e a altuia

nisip nu am mai văzut demult
de fapt țin să menționez
că nisip nu am mai văzut demult
de fapt eu n-am văzut niciodată nisip
ideea e că mi-am imaginat întotdeauna
cum că nisipul chiar ar exista
e cumva nisip în orașul acesta?



marți, 9 august 2016

anti sine suicid

el nu mai căzuse de
ceva vreme pe asfalt
nu mai căzuse și nu 
se mai julise
în două cu praful și usturimea
ce se-așterne

el nu se mai julise
de ceva vreme pe asfalt
dar într-o noapte
cu lună plină
transpirație și 
gânduri translucide
el călărea bicicleta
cu ochii albaștri.

o călărea ca nimeni altul
după lungi discuții despre
sorți de izbândă și
ochiuri de ac izbăvite.

doar a căzut.




sunt zile

sunt zile când mă doare patul
când mă arde scalpul
cu sîngerări de ibric și
puseuri de clanțe și
ceșcuțe viu colorate.

sunt zile când mă regăsesc
cu toate astea într-o desagă
numită tu o desagă cât un melc
de sud din astă uscat de blocuri
și cerșetorii (mereu mereu au fost
mai mulți cerșetori în sud
una din dramele în care am crezut
și pentru care am ajuns unde-am ajuns)

sunt zile când mă întorc
după dâra de borș acru
lăsată de desagă
sunt zile când mă vând pe-o pară
sunt nopți când mă urc pe scară
și-acolo de-abia acolo mor liniștit
cu frânta privire de ansamblu
că oricum e în van.