când mă arde scalpul
cu sîngerări de ibric și
puseuri de clanțe și
ceșcuțe viu colorate.
sunt zile când mă regăsesc
cu toate astea într-o desagă
numită tu o desagă cât un melc
de sud din astă uscat de blocuri
și cerșetorii (mereu mereu au fost
mai mulți cerșetori în sud
una din dramele în care am crezut
și pentru care am ajuns unde-am ajuns)
sunt zile când mă întorc
după dâra de borș acru
lăsată de desagă
sunt zile când mă vând pe-o pară
sunt nopți când mă urc pe scară
și-acolo de-abia acolo mor liniștit
cu frânta privire de ansamblu
că oricum e în van.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu