marți, 1 noiembrie 2016

darli

am crezut că nu mai pot să scriu
de fapt nu știu ce dumnezeu s-a întâmplat
că m-am crezut castrat de inimă
să fi fost vreo datorie morală față
de plângerea a ceea ce a fost să fi
fost o depunere de sediment galatic cert
e că acum aceste cuvinte care s-au chinuit
să iasă într-o formă oarecare într-o
oarecare perioadă ies acum nu am talentul vostru
al marilor iluzii nu am nici măcar răbdarea să
mă ajung din urmă și să mă împlinesc
în fața-mi dar cert e că acum pot să scriu orice căcat
pentru că dumnezeule iese se adună undeva aici
între subraț și mister între florile de mai și
fututul de la șaișpe ani și doamne cât se
mai adună acum mai pot să scriu după ce am
crezut că nu mai pot să scriu

petre

fiule să ai grijă de moaștele
mele și să nu uiți shake-ul mamei tale
pe foc știi foarte bine că se supără
când nu mai are apă și vitamine.

clara

ai pus mâna pe ciocan
și cu el ai mutat tot varul
viselor moaștelor sfântului
augustin ce fericire
ce fericire și ce e fericirea
tot lamenta nebunul dar tu l-ai adulat
o clipă și i-ai storșit apoi tot chinul
din crețele-i metehne că nu-i ce-a fost
ce augustin vizează proști ce proști
visează augustin când clara sfânta creața
l-a-nghenunchiat pe pelerin

clara

de când nu ai mai fost la teatru
mă-ntreb de multe ori
dar fără să fiu grav 
sau melancolico-dramatic
de când nu ai mai fost.

nu am un scop precis
nu-ncerc să-ți plâng 
de milă dar tu de când nu ai mai
fost la teatru se simte-n univers

nu plânge nicio piesă fii pe pace
dar sunt decori vii nu colorate știi
care rămân în umbră 
sunt ștăngi podele mii și cuie albinii
care suspină lung că tu n-ai fost 
la teatru ce amintire vie