vineri, 21 august 2015

prăpastie

femeii
la marginea prăpastiei
să nu îi spui nici
pâs
ea știe chiar și acolo
că de-ar muri
ar fi din vina ta
căci ai tăcut.

în copac

nu
tigru chiar n-ș putea să fiu în veci
nici leu
nici leopard
nici urs
nimic din toate cele
ce-ar domina pădurea
ce-ar domina femeia.

cred c-aș putea să fiu
nebunul huhurez
din vârful nucului bătrân.

am locuit

am locuit la casă
acolo de cum îmi deschideam
orbita de sub pleoape vedeam păduri
vedeam copaci
și turle mii de noi palate
cetăți, iluzii, furtuni
și vise fermecate
acum eu stau la bloc
e-o diferență crasă
cum nu-mi deschid orbita
ci-mi fac urechea plasă.


om

ce oază
e și omul
fertil și sec
ce-alungă zilele la spate
crezând că se va naște
o, altă lume!
ce loază
e și omul
un animal ciudat
ce-i doar un animal din multe mii
de milioane dispărute
ce sol e omul
căci din pământ se crede
și-n el că se va-ntoarce
ce om
e omul
ce nu se știe
ci doar se crede

intro 235

stau 
în fața hăului din mine
și mă gândesc cum aș putea 
să mișc ceva în lume
(cum aș putea să mă mai mișc)
constat
că-n afară de cuvintele astea seci 
ce-mi ies prin unghii
nu sunt nimic
sau sunt nimic
ce comedie.
adio păr
adio ochi
adio tot.
tot stau.