joi, 31 ianuarie 2013

Pol


La început era pământ. Pământ cât vezi cu ochii.
şi nu ştiu cum, prin ce mister sau zămislire supraomenească,
acest pământ  cu propria-i bucurie ignorată - copaci, furnici
şi vietăţi răsunatoare - a amuţit căzând sub infinitul alb.
A îngheţat pământul şi toţi pămânţii nu-l mai recunosc,
e alb, tăcut şi parcă mult prea vesel...e mort ?
sau de e viu...de ce a îngheţat ? de dor ?  de nor ?
Aşa a fost cu primul Pol. De dragul Sudului a îngheţat de fericire în Nordul său.
Şi-aşa a început... de eşti sau de erai bucată de pământ
sau om întreg sau chiar pe jumătate,
şi-aveai în tine inimă şi vise şi de toate...
te îngheţa şi încă te îngheaţă iubirea. Atât.