marți, 9 august 2016

anti sine suicid

el nu mai căzuse de
ceva vreme pe asfalt
nu mai căzuse și nu 
se mai julise
în două cu praful și usturimea
ce se-așterne

el nu se mai julise
de ceva vreme pe asfalt
dar într-o noapte
cu lună plină
transpirație și 
gânduri translucide
el călărea bicicleta
cu ochii albaștri.

o călărea ca nimeni altul
după lungi discuții despre
sorți de izbândă și
ochiuri de ac izbăvite.

doar a căzut.




sunt zile

sunt zile când mă doare patul
când mă arde scalpul
cu sîngerări de ibric și
puseuri de clanțe și
ceșcuțe viu colorate.

sunt zile când mă regăsesc
cu toate astea într-o desagă
numită tu o desagă cât un melc
de sud din astă uscat de blocuri
și cerșetorii (mereu mereu au fost
mai mulți cerșetori în sud
una din dramele în care am crezut
și pentru care am ajuns unde-am ajuns)

sunt zile când mă întorc
după dâra de borș acru
lăsată de desagă
sunt zile când mă vând pe-o pară
sunt nopți când mă urc pe scară
și-acolo de-abia acolo mor liniștit
cu frânta privire de ansamblu
că oricum e în van.