joi, 11 mai 2017

prințesa spune

Ce lung e somnul lung când dormi și doar visezi și n-ai habar de lume.
căci timpul ce ți-l porți de când te naști prin tine, nu a iertat vreun om, nu-l iartă orice-ai spune. ce-i somnul azi și ce îi vinde timpul?! îi vinde tinerețea  de-a-mbătrînit olimpul, legendele întregi și zeii toți ce-s morți în timp ce somnul saltă. iar bătrânețea vie, ce scaldă în câmpie jumate de-adevăr ne prinde de picior și tot ne trage-n groapă. ne minte somnul, minte. și tu îl crezi și uiți că treci pe lângă tine viața și nu auzi decât ce visul sună sub perna dalbă grea.
Și visul ce ți-e dat să-l porți, îl porți că-i dat și îl visezi că-i vis.
dar să trăiești pe bune, să simți că nu e vis nu-i oare chiar mai bine
ca visul ce-i doar vis? și să iubești, ah, doamne, da, să iubești, e-un gând și-o stare-n
fapt mai vie decât visul. da, somnul iartă timpul și visul spală firea, dar viața îți dă totul,
viața și cu iubirea. în somn nu poți iubi, ci doar să speri o poți că nu te mișcă visul din pat
ca să și poți să îți săruți iubitul. ce chin e somnul veșnic, ce chin și ce deșartă e inima de om
căci face din ființa-ți un mic pitic neom. un animal. un biet tufiș de lume, un măr căzut din plopu-i, un fruct stropșit de glume. o zeamă bleagă caldă, un biet levant de gânduri, asta devii
în noaptea-ți când somnul fură rânduri de stat și de sperat. de adunat. uitat. iubirea spală totul, nu somnul și nu visul. concretul e real, real e paradisul de-l faci din ce îți faci când crești și când aduni ce vezi în lume. atât. iubirea prin iubitu-ți naște ca marea spume de adevăr și soare. de ploaie mată-n zare. hai, iartă-mi, doamne, somnul, dă-mi să-mi găsesc iubirea, și iartă-mi astăzi visul ca să-mi cunosc menirea

și se întoarce către prinț

Niciun comentariu :