marți, 3 mai 2016

sine suicid

toată ploaia asta
l-a făcut să fie atent
la dungile din palmă.

la ridurile de pe frunte
la proaspătul coș
plin de puroiul minții
ce și-l purta țantoș
sub fes
căciulă
sau milioane de cârlionți
implacabili.

toată ploaia asta
care cade și spală
mașini pietoni
și vorbe de duh
îl făcu să se gândească
din nou la ce nu avea voie
să se
gândească.

îl făcu să
ia în calcul
faptul că și bătrânețea
și așteptarea
și suspinul
sunt forme vechi și neosândite
de suicid.

și că oamenii sunt părtași
unul lângă celălalt
la marele joc.

apoi se gândi că dacă tot
a înviat cine-a-nviat
și ne-a salvat
și viață veșnică a dat
de ce așa.

de ce chipurile ne-a iertat doar
așa pe jumătate
de ce aliura asta de amanți
gen
că m-ai supărat
eu te-am iertat
da-ți bag doar capul.

blasfemie
și la gară.
trenul internațional
cu o întârziere de circa
două vieți și ceva îl aștepta.

sub podul grant
acolo unde
ecoul plin de muie
al băieților din galerie
zbârnâie-n șine și-n chemări
se întâmplase.

bucăți din el
plutesc.
încă.

Niciun comentariu :