o zi superbă de marți
toată treaba asta cu trei ceasuri rele
nu a ținut niciodată la el
sau poate a ținut
dar mai mereu când îi venea în minte gândul că
azi e marți
și e nasol
se cocoța pe nori
și-acolo sorbea liniștit
din ceea ce unii ar considera
țigara de după.
se făcea că era marți.
și-n casă strămoșească
pe care verdeața începea să crească
ca alunițele pe spatele femeii
trecute de prima tinerețe
el mai avu un gând
să moară.
nu mai știa cine e-n casă
a cui ființă îi gătește ziua
ce voce de bărbat se zbate
ci doar că vrea să moară
așa că prins de calapodul
firii
el puse mâna pe-un cuțit
șă-și taie beregata.
era nespus de calm
căci propriul sânge
nu l-a înfricoșat
ci doar l-a fascinat.
și cum curgea în minte
nu-i venea nimic.
și se-ntreba
cum naiba îți zic toți
că-ți pare rău de tine
când săvârșești din astea
iar eu nu simt părerea
nici răul din fiinta-mi
ci doar plăcerea surdă
ce-mi curge pe covor.
ce idioți.
și-așa trecu covorul
din gri
în roșu crud
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu