despre cum am încetat să cred
în tehnologie. nu trebuie să o citești
nu trebuie să-mi auzi vocea
nici măcar nu trebuie să te gândești
ce grozăvești era după perdeaua
celor treiecișitrei de păcate.
a fost odată un ținut vast
al urechii care aștepta. așa era urechea
asta. aștepta ca ultima cretină cu tot cu punte cu
tot cu eustachio pe numele său necunoscut
de nimeni tache aștepta cu toate
luminile aprinse să vină vocea cea de a doua zi
cea care alungă norii alungă câinii
îi hrănește și le dă speranțe. sau speranță
în funcție de posibilitățile de acceptare
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu