vineri, 18 noiembrie 2016

clara

am să scriu o scurtă istorie
despre cum am încetat să cred 
în tehnologie. nu trebuie să o citești
nu trebuie să-mi auzi vocea
nici măcar nu trebuie să te gândești
ce grozăvești era după perdeaua 
celor treiecișitrei de păcate.

a fost odată un ținut vast 
al urechii care aștepta. așa era urechea 
asta. aștepta ca ultima cretină cu tot cu punte cu 
tot cu eustachio pe numele său necunoscut
de nimeni tache aștepta cu toate
luminile aprinse să vină vocea cea de a doua zi
cea care alungă norii alungă câinii
îi hrănește și le dă speranțe. sau speranță
în funcție de posibilitățile de acceptare

Niciun comentariu :