clara

uneori sunt
la ani lumină
de orice înseamnă
amintire.

uneori scriu
cu atâta patos
că după ce mă trezesc
și mă controlez de toate cele
habar nu am dacă aici
în mine mai sunt eu.

sau
dacă aici
în mine ai fost tu.

nu-s forme de regret
ce-ți scriu acum
dar uneori simt că tot
ce-am scris
mai mult sau mai puțin realist
vine din cel pe care
tu chiar
l-ai iubit.

mi-a fost frică de tine
mi-a fost o frică de tine
că în tot timpul ăsta n-am putut
să articulez două
futute de cuvinte
și-am fugit ca ultimul câine
prin alcool și nopți pierdute.

tot ce-am reușit să vomit
în fața ta prin astea două buze
toată oboseala asta pe care ți-am
urcat-o-n cârcă
n-a reușit nicio clipă
să spună
ce era.

și era
clara.

ai să zâmbești din nou
ai să închizi repede
cuvintele și ai să spui
în orice moment de acum
că a trecut
și că de multe ori pe lume
plouă fără afectare
că nori-s nori
și duși sunt ei
de vânt dar mai ales de soare.

și poate chiar așa
o fi.
eu nu mai știu
eu nu mai știu și
n-am știut vreodată
doar doar
m-am amăgit